În grădina lui Epicur

Iubirea la bătrânețe În tinerețe eram iubitul tău - fără pereche, de ce acum sunt …, doar o haină veche? pe care o arunci scârbită la gunoi, de parcă n-am mai fi ființe, amândoi… În tinerețe, cine era și mândru și fălos, cine era ca tine și dur, și, ticălos, acum când toate te-au lăsat și, nimeni nu te vrea, te-ntorci spășit la mine și-mi ceri iubirea mea? Iubirea pentru tine de multă vreme a murit, de-atunci când mare crai zburai ca faunul levit, o, vrei acum iubire de la mine? mai bine-ți dau otravă, că asta-mi curge-n vine! Ai fost un mincinos, un bețivan, curvar și împuțit; uitata-i, oare, de câte ori menajul tu l-ai pângărit? o, vrei să te iubesc…, vrei ca să-ți fie bine? doar ură și dispreț e darul pentru tine! Am să regret până când moartea, viața mi-a curmat. că n-am răspuns chemării acelui drăguț băiat care îngenuncheat mi-a declarat iubirea, oarbă și surdă, n-am înțeles că tu ești doar amăgirea! - Dar dintre toate, eu doar pe tine te-am iubit, nu poți nega, în vorba asta eu, niciodată, n-am mințit! - ce fariseu, ce ipocrit și ce golan? tu te-ai iubit pe tine, la fel ca Don Juan! Eu vrut-am să te urc, dar tu m-ai tras în jos, cu alcool, cu drog și dragoste pe dos, măcar nu mai vorbi, acum mai bine taci! îmi vine să-ți crăp capul, că am o mie unu’ draci… - Dacă e vorba de-atâta ură și venin, am să mă duc de aici, și am să mor puțin! te las, deci, singură și, poate fericită, să-ți cureți sufletul și fierea otrăvită. - Dar poți să pleci la lac, să-ți legi de gât și un pietroi! eu pe mormântul tău juca-voi tontoroi…, m-aș bucura nespus să pleci din viața mea mai bine singură, decât cu o lichea…