A fost odată

Albă ca Zăpada
mușcă în partea roșie
a mărului acru-otrăvit.

Cu o săritură
scapă broasca
în ultimul moment
de soarta ei de terci.

Apăsat gură la gură,
dăruie broascei tremurânde
ultima ei suflare.

Ceață! Zăpadă! O bufniță
aterizează pe spatele
unicornului alb
și se oprește.

Îmbrățișați pe pământ,
apără sânul ei cald
corpul gol al prințului
de frig și jenă.

Toți împreună
îi cântă pe cei șapte pitici,
marea dragoste
în toate culorile curcubeului.


[Tradus din lb.germană de Anton Potche]