Poezie

Sternul Pământului

1 min lectură·11 mai 2026

Mediu

Fierbe cerul sub sunetul clopotului

care răsună tocmai din sternul pământului,

până și stelele tremură, atârnate de firul

fără siguranța rezistenței.

Sună – de tremură carnea pe oasele memoriei,

chiar și cel mai surd dintre surzii cerului

a ciulit auzul arhaic, deschizând bronhiile simțului

pentru a vibra la seismul ce zguduie rinichii Terrei.

Se aude troscănind, fisură cu fisură,

nucleul greu, clocotitor de febre,

în timp ce noi, scribi autoproclamați ai universului,

ne cioplim tronuri din propria orbire.

Uităm că suntem doar niște gropi

care înghit frumosul, lăsând praf și aripi arse –

adâncituri ce sedează scoarța cu toxina

orgoliilor reci, amintindu-ne prea rar

că florile sunt răsuflarea Creatorului,

lăsată să consoleze foamea sufletelor.

Veni-va ziua în care memoria acestui pământ

ne va muta sub plăcile lui tectonice,

acolo unde vom fi aproape de strămoși,

pe osemintele cărora încă se mai menține

acest strat de inimă terestră –

care încă mai are răbdarea, dragostea,

prin care viața mai pulsează, ca un rest de lumină,

în venele Terrei.

0016

Anna Dzengan. “Sternul Pământului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anna-dzengan/poezie/14202337/sternul-pamantului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.