Poezie
O călătorule...
2 min lectură·
Mediu
O călătorule, n-ai obosit?
Pământul nu-i destul de plat
Bătând șoseaua-n lung și lat
Îți amintești de ce-ai plecat?
N-ai vrea să mai oprești un ceas
să vezi în urmă ce-a rămas?
Eu uite, recunosc că da...
mi-s ochii-aprinși de-atâta cer
nu-i chip să merg, nici un mister
și caut tot mai des acum
să trag pe dreapta în plin drum.
Aici mă uit la drumul ce-a rămas
Încerc să-l cuprind din ochi
E greu, e strâmb ori are gropi
Ia cineva vreun premiu pentru zbor
Sau dumnezeu trage-n trișori?
Mă uit apoi la drumul ce-am trecut...
Dac-a fost drept ori mai abrupt
Dac-am fost rău ori poate blând
Dacă-i devreme pentru prânz
Și dacă timpul trece stând...
Întârzii cât mai pot de mult...
Nu-i chip să stau prea într-un loc.
La capăt poate-i vreun soroc
Sau poate totu-i doar un joc
Sau poate timpul nu-i deloc
Mai mult decât un simplu cult
Ca cel cu drumul cel mai scurt....
E poate prea devreme ca să zic
Că drumul nu-i chiar potrivit
Că linia albă n-are rost
Sau că direcția-i bună, sensul prost...
Eu doar atât am înțeles:
Că dacă locu-n dreapta-i gol
Plimbarea nu-i decât ocol
Și lumea zace în decor.
004138
0