Jurnale

Stai în fața mea atât de singur, pierdut, șocat că exist. Întradevăr, nu e nimic special. Nu te mira, până nu ai apărut, nu te-am băgat în seamă. Nu ești cu nimic mai breaz decât picătură de sânge

Deschid ochii și lupt cu voi. Închid ochii și lupt cu mine. Cât trebuie să mai lupt până să mă odihnesc?

Am cele mai frumoase amintiri ale oamenilor. De fapt, am toate amintirile Omului. Pot să văd Lumina și pot să înțeleg Întunericul căci ei sunt copiii mei. Aud propria-mi voce, vocea existenței și

nu am amintiri încerc să privesc în jur dar e întuneric probabil că sunt orb încerc să ascult dar nu e decît liniște probabil că sunt și surd încerc să mă mișc dar nu pot probabil că sunt legat fără