Zâmbetul lunii

și-a tras repede pe ea o țundră cusută pe margini cu

găitane;

s-a încheiat apoi până la gât,

–gărgărițele grele de suflul călător al fulgerului să nu-și poată întinde aripile pe teracota sânilor încinși-

și

și-a proptit bărbia de toiag-asemenea lui Abel-

să contemple drumurile înșelătoare ale destinului.

glasul fluierului prin cetini,

trezește dorul nestăvilit al cocoșului.

pe nebănuite trepte musicale,

trimite un

cucurigu-gogu…

la poarta dimineții.

aici, încet-încet dispare coaja spiritului materiei.

forțe necunoscute, plăsmuitoare de energii superioare

pregătesc alaiul regesc pentru a preamări

transhumanța

stelelor pe pământ…

păstorița va avea grijă să nu se rătăcească nicio oiță