fetus

lovit de muțenie, întreb răsăritul prin glasul mayașilor;

luptătorii pe cai, ce păzesc poarta cenotei, prin semne răspund: \" mai trăiește! \"

dezgolindu-și miezul viu al ființei,

abisul dezleagă din robia legendelor, flori albe de crin

le împrăștie apoi, prin bulele de rouă să limpezească apa cuvântului din gheizere.

așteaptă:

sămânța vieții să-ncolțească viguroasă,

pe-acoperișul uscatului.

tăind fâșii din nimbul aurorii,

Sibila

răscolește cu vătraiul, în sânul norilor: jarul, încă nestins al viitoruluiï-tărâm

unde vor răsuna pași nesiguri pe urmele însângerate ale Sfântului.

prin palmele Lui,

zori-de-nădejde coboară să-i schimbe așternuturile

iar

anotimpurile se stratifică pe rând, în filoane de aur,

ascunse printre perne, în lada de zestre a...

inelului.