Poezie
Zâmbetul lunii
varianta 9
1 min lectură·
Mediu
in grabă
rupe pene aurii din aripa unui fazan
să curete de-ntinăciune
sticla invălurată a
nevăzutului.
apoi, aprinde luminițe in
ochii noi,
sa spintece cu ei spinarea
necunoașterii.
*
tresare.
priveste-n jur…pe masă:
o țigară,
o minge si o mască,
o mandolină.
firave revelații totemice ale unei culturi pierdute.
*
aprinde și veioza din colț:
camera-tatuaj pe un clișeu fotografic,
parcă
se destramă
incet-incet
in firele cromatice ale unei marame
onirice.
*
se piaptană.
constată:
oglinda doar
păstrează miracolul exilat din viața de zi cu zi.
fantezia se plimbă-n voie pe strazi efervescente bordate cu ecouri ale
imaginației
și animate de siluete șugubețe
*
in fine,
obosită ia o carte.
pe file albe descifrează imaginare alfabete cu flori si melci-
metamorfoze grafice,
in care,
in tăcere,
iși ascunde …
asfințitul.
001.253
0