Poezie
învăluitorul ecou
pliant
2 min lectură·
Mediu
poetului Ion Caraion
râsul femeii a zgâriat spinarea muntelui:
avalanșa i-a acoperit urmele-
nimic despre ea în ziar.
zmeiele copiilor au
zgâlțâit norii..
prea mult alb în iarna aceasta!
și tu ești așa de palid!
stele au coborât de pe crengi,
să bea apă din copcă: luna pare, printre sloiuri
tot palidă...
***somn***
te suflă vântul, măi omule!
te miști ca un titirez purtat de ambiții
prin fire de destine,
de somn.
speriat de ecoul abisului-
cu siguranță,
te vei trezi , pentru o clipă.
doar
pentru a citi în ape tulburi trecutul.
***mână de despărțire ***
întunericul se tolănește peste adâncuri...
intensitatea lui este direct proporțională cu
incapacitatea oamenilor de a reflecta lumina
ființelor,
care nu mai răspund "prezent!"
dimineții.
deasupra adâncurilor răutății,
întunericul respiră.
***cântec rămas în fluier***
sprâncenele, de un verde-închis ale câmpurilor,
ridicate sunt spre cocori.
țârâitul greierului va chema ploile prin ghimpii măceșilor...
cântecul fluierelor va aduce bucuria horelor,
prin dezmierdarea zorilor.
prin ochiul clarvăzător al lui Nestor,
trecem...
depărtându-ne și de această primăvară...
***mâine vine trecutul***
mâine vine trecutul, cu alegorice care de amintiri...
aprind chibritul,
cât timp va lumina ambiguitatea îmbrățișărilor?
cât timp vor bate în timpane prezicerile ursitoarelor?
în jurul mesei rotunde,
scaunele așteaptă musafirii;
tacâmuri,
farfurii,
servețele,
la mijloc: un foarfece-pentru a micșora distanțele , pentru a tăia raceala uitării.
ramuri de ADN-asemeni unui fulger,
prind destinele.
poate,
cimeva mă va recunoaște,
îmi va face semn să mă așez pe scaun.
cât timp va lumina chibritul
petrecutele peregrinări?
***iarnă***
cișmeaua-i înghețată...
poarta abia se deschide...
țurțuri în păr și-n sprâncene-țigle pe drumuri.
un câine, pare prin nămeți: leu de mare...
ursul polar e pe-aproape...
de n-ar pica netul,
nu mi-ar păsa de ger...
înaintez cu greu prin miezul cuvintelor.
023.114
0
MD