Poezie
transfigurări
rafale
2 min lectură·
Mediu
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...
*
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modifică genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
*
este adevărat
că numerele negative
nu-s arătoase,
totuși,
ele-s necesare-n
rostuirea vieții.
*
lupta
pentru a câștiga un loc pe zid,
lupta
pentru un scor de credit social mare,
rupe aripile,
dizolvă nemulțumirile.
la toaleta publică,
aparatul
distribuie hârtie
după merit.
*
neliniști-
sculpturi de vânt,
vârtejuri rotite
de brațele de oțel ale unei
caracatițe solare-
oglindesc
în oglinda brixel,
siluete feminine
temătoare.
*
netulburat de sunetul sirenei,
vânzătorul de-nghețată,
proptit în picioru-i de lemn,
privește
îndepărtatul zbor al pescărușilor.
aripile se ating,
nelăsând loc
întristărilor.
*
muțenia-
unei foi albe de hârtie,
poate trezi din adâncuri
lumini nebănuite
de iubire.
muțenia
unei foi imaculate
înspăimântă
tiranul.
*
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un vuiet de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
*
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
*
mirosim adevărul
din toate părțile.
cine se va înfrupta primul?
ochii hidrei
strălucesc
în noapte.....
*
vremea-i cam aspră,
cercurile, din cubul lui metratron,
se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i de vânzare
pentru câteva denunțuri.
fără să fie observată,
luna-și
ascunde amărăciunea
printre tufele
de coral roșu.
*
compromisuri pe genunchi,
semne zodiacale aruncate-n
fumul spiralat de salvie-albastră,
gesturi obscene pictate pe treptele parlamentelor,
toate aceste indicii-dintr-un scenariu de
escape room,
intensifică întunericul.
bietul om,
împovărat de griji,
făcându-și cruce,
aprinde candela.
021.389
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anisoara Iordache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 286
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 117
- Actualizat
Cum sa citezi
Anisoara Iordache. “transfigurări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anisoara-iordache/poezie/14165851/transfigurariComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Evenimentele din China au avut un puternic impact negativ asupra mea. Poate, mi-au amintit de teroarea absurdului, comunismului, din tinerețea mea. Verificată a fost teza, că răutatea e distrusă din interior. Să nu uităm, că fiecare centimentru din pământul românesc e stropit de sângele martirilor creștini.
Vlad, sunt bucuroasă pentru această vizită, în prag de iarnă.
Mulțumesc și vă urez tuturor, sănătate și sărbători fericite!
Vlad, sunt bucuroasă pentru această vizită, în prag de iarnă.
Mulțumesc și vă urez tuturor, sănătate și sărbători fericite!
0

Nu vei mai găsi multe poezii la mine în cont, pentru că am obiceiul (deja m-am obișnuit) să-l resetez din când în când. Dar au răsărit în altă parte, cu titluri mult mai potrivite și imagini adecvate, pe pagina mea personală de web din profil.
P.S. Nu-s englez, nu știu de ce nu vor ăștia să-mi schimbe stegulețul.
Ah, cea mai frumoasă parte a textului mi s-a părut
"neliniști-
sculpturi de vânt,
vârtejuri rotite
de brațele de oțel ale unei
caracatițe solare-
oglindesc
în oglinda brixel,
siluete feminine
temătoare".
Ce poezie pentru copii?! Poate pentru kinderii superdotați din viitor.