Poezie
Lot
1 min lectură·
Mediu
spre apus
soarele privirile-ntunecă
degeaba
căutau cu-nverșunare ușa
nepăsarea-
ca un jug de fier
apasă pe inimă
luna-mbujorată
pe solii luminii
descoperă la poarta cetății-
ca un zâmbet șăgalnic
al unui copil
când e atins de pana blândeții
ploaie de râsete
batjocură
pe fața mormintelor
duhoarea paturilor
ca un țipăt
strident din sicrie
nori șovăitori
cotcodăcitul cocoșului
nu oprește urgia
pentru că zăbovea
e luat de mână-
ca un miel
speriat de furtună
depărtate focuri
în urmă
siluete umane
se reflectă
pe stânca de sare-
ca ultima privire
a unei păsări călătoare
albeața spânzului
pe luna plină
nu-i limpezește gândurile
Lot
venind dintr-o sodomă
se repezi în alta-
ca o vrajă
de care nu te poți desprinde
002119
0