Poezie
alb
poetului-preot Dumitru Ichim
1 min lectură·
Mediu
între absență și prezență
un alb al reîntoarcerii
către ziua dintâi.
neodihnite flăcări
rotesc tăcerea.
lumini ale prieteniei
acoperă ca un lințoliu chemările;
trezind laptele,
din izvoarele milei...-
dezmierdări.
mușcând din întuneric...-
dâre de sânge
pătează rochia miresei.
în genunchi, pășind printre umbre,
golul absoarbe ființa.
versuri arhaice, slobode
aduc ploaia.
în tăceri legănate de cântecul mării,
liliacul alb a înflorit
a doua oară...
vibrații candide de noiembrie-
interludiu între ontice perspective.
prospețimea lotusului
dă frâu liber
bucuriei de a investiga infinitul..…
vidul dintre noapte și zi
ne aduce față-n față.
depărtate herghelii rotunjesc sfieli
în căușe de ape.
pe masă, doar reproșuri.
fapte de pofte și patimi
deschid în locașul luminii
porțile întunericului.
pe altarul jertfei,
poetul-preot logodește tăcerile.
de-a albul spre un suspin de mac ofilit,
de-a albul spre nechezatul armăsarului sur, beteag,
de-a albul spre capătul începutului nopții,
până când, zâmbind în somn,
lumina se trezește .
001828
0