Poezie
ziceri
pictorului Giuseppe Alberto Regoli
2 min lectură·
Mediu
enclave într-un abis al tăcerii
strigăte mute
descojite de căldură
înțeapă obrazul
ici-colo
umbre se zbat
să rupă un lanț nevăzut de cazne
cerul ca o pelerină
căzută de pe umeri
*
i-a spus de mai multe ori
că în constelația capricornului
paturile războinicilor sunt goale
iubirea are gust de iarbă uscată
iar în păducherniță sunt numai țipete de copii
-cine ești tu?
elasticul măștii era prins de crengile uscate ale unui copac
-sunt spiritul cireșului
*
apele mării roșii
s-au dat la o parte
o potecă din spărturi de amintiri
și-a întors fața spre cetatea atinsă de trăsnet
în exil
frica îngrămădește sub ziduri și porți
jertfelnice
spre ultimul liman
albina fosforescentă
vântură amorțeala
*
îndurare
parcele împrejmuite
de senin-
sub îmbrățișarea timpului
un albastru de noapte cu stele
iertare
cum se înclină grilajele spre o licărire
de bucurie-
sub îmbrățișarea timpului
un roșu de îndemnuri de luptă
milă
sub garduri de viță de vie
aburite dorințe-
sub îmbrățișarea timpului
un galben de neîndurătoare poveri
bunătate
în afara zidurilor
furia pietrei-
sub îmbrățișarea timpului
un alb de nebănuite statorniciri
*
din raclă
se desprind diverse ramuri cu frunze din onix
rodul este bun dar nu-i de mâncat
poamele aduc relaxarea dar întunecă privirea
fructele au darul talismanelor dar nu sunt vrednice de dorit
adăpost cu pelin
zdrobit de țiuiturile urechii
în cântecul harfelor tale vei muri
*
zile străvechi
ținta săgeții:
centrul cercului format din pietrele cunoașterii-
urcând pe metereze
omul a înțeles armonia cosmosului
zile străvechi
ținta săgeții:
activarea conștiinței-
urcând treptele
omul a înțeles binefacerile iubirii
zile străvechi
ținta săgeții:
intortocherea potecilor-
urcând muntele
omul a înțeles logica întunericului
001741
0