Poezie
Note de singurătate
poetului Alain Bosquet
2 min lectură·
Mediu
muzica răgușită
îmblânzea tăcerea gazonului
în compotiera de argint
părea
un lătrat pierdut
fărâmițat
de degetele femeii
bărbatul fără țărm
ar fi vrut să-i fie blând liman
să-i atingă picioarele
cu-o romanță cântată din frunză
***
*
pianul deschis
tonuri de gri-argintiu și negru
contopesc
șoapte cu umbre
marea primește arvuna îndrăgostiților
țesală
nisipurile cu dinți de meduze
nu poate descifra
cuvintele ciuruite de reproșuri
întinse pe faleze
atinge
șindrila roșie a cerului și
se prăpăstuiește
peste prundiș
în castronul de supă
numai
mireasmă sărată
de alge de mare
***
*
din puținele semințe uscate
flacăra
îmblânzește
râsul macabru
cruzimea
adoarme la cântatul cocoșilor
plăsmuiri ale visului
în lampa aproape stinsă
lăcomia-
cântărită pe talgerul balanței
îmbracă
un stâlp de paradă
***
*
supușii ceasului
înnoadă aleile tivite cu milă
de pe marginea cerului
zborul berzelor îl ascund sub mucegaiuri
lumina conștiinței o sting
pun ipocriziei o haină nouă
pe gard o bufniță zeflemitoare
slujitorii liniilor unduitoare
de carne
de pământ
de senzualitate
aruncă în cortegiul de sonorități orchestrate
sinceritatea lacrimii
sfințenia clopotului
blândețea inimii
rătăcesc prin întuneric pe calea întoarcerii
aud și se înspăimântă
la poartă cum bate
urletul universului
pe masă răsfirate cărți de joc
***
*
armonica
și parfumul unui azur șters
prin căderi de ninsori
armonica
și-un evantai din pene
aruncat într-un cimitir al păsărilor necântătoare
armonica
și-un suspin al merilor înfloriți
beți
de mireasma trupului de femeie
sunt
într-un talmeș-balmeș
clonări
ale unui univers
întors
spre paletele morii din vârful dealului
nămiezi
înhămate la un fum al primăverii
care s-a dus
***
*
poate că tu
închinându-te
la glasul izvoarelor mute
vei reveni
în moria
cugetul va aprinde vocea ființei
lama cuțitului va despica
pietrele
limbi de clopote vor mistui ofranda cuvintelor
despletite muze
vor săruta tulpinile tălpilor
în dans de neprețuite chemări
poate că tu lovind fără să știi
cu privirea
neliniștitoarele valuri
cuvintele sacre
vor domoli
pornirea
***
*
inocența acestei corăbii-
care așteaptă un semn de plecare
un vânt prielnic
preface puțina transparentă a cuvintelor
în sânge
sporește semnele de mirare
proțăpite pe rădăcinile
unui destin sibilic
tulbură cu lacrimi de adânci înțelesuri
orizontul neantului
inocența acestei corăbii
se pierde treptat
în ceața unui poem de iubire.
penele
nu desenează zborul
ci
însemnele zborului
023.988
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anisoara Iordache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 372
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 127
- Actualizat
Cum sa citezi
Anisoara Iordache. “Note de singurătate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anisoara-iordache/poezie/13979436/note-de-singuratateComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AIObserv ironia. Imagini ale unei realități a absurdului.Poezia trebuie să fie privită în ansamblu.În miezul ei să simțim mesajul poetului.Dacă avem un suflet cătrănit de răutăți, realitatea va fi fadă.
cu prietenie,
cu prietenie,
0
muzica dacă-i răgușită poate îmblînzi tăcerea gazonului într-o compotieră de argint?(aici am o mică remarcă: dacă-i gazon să fie salatieră..c-așa-i în tenis...)sau că meduzele au dinți... dar că ceru-i acoperit cîteodată cu șindrilă roșie...că atunci cînd ceasul are supuși, ei înnoadă alei tivite nu cu ață ori ibrișin ci cu milă de pe un văzduh ascuns de berze sub mucegaiuri...că o corabie poate avea inocență, tălpile, tulpini, iar ADN-ul, ah Adeneul liric are o scară și e, fără îndoială, lacrimogen!