întâlnire cu suferința

**Ancăi Pargel**

întâlnirea cu suferința

schimbă datele problemei:

ipoteza va avea altă semnificație,

cuvintele vor avea altă sonoritate.

bucuria

este o floare de colț-

numai stelelor le este dat s-o poarte în păr.

înțelepciunea leagă punctele cardinale,

desenând o cruce-

să cucerească cerurile,

să dezlege amărăciunile.

a suportat durerea cu mult curaj;

ne-a luat așa cum suntem; ne-a iertat.

a mulțumit pentru tot.

a risipit în ritmuri de jazz

sunetele de cristal.

Anca Pargel, îți mulțumim pentru lecția de viață!

***

dimineți și amurguri risipite pe traiectorii eliptice;

tăcerile-au formă de frunze,

acoperă trupul cuvintelor dureroase.

nu trebuie să le atingem,

sunt prea fragile;

e bine să le privim cu ochelari de suflet.

din centrul elipsei îți dai seama, că distanțele dintre bucurii și tristeți sunt întotdeauna aceleași.

nu trebuie să te zbați să găsești adevărul;

acesta va veni când nici nu te gântești,

se va îmbrăca cu hainele sentimentelor tale,

va adormi sigilând urletele întunericului.

duioșia

va intersectă traiectoria tangențial,

va înghiți vârtejul

nopților neîmpărtășite.

***

o găsim

la supermarket, pe scaunele unui spital

în ochii muribundului:

posedă un procesor pentru sistemele de cunoaștere;

are

anumite funcții speciale:

te poate trezi în altă dimensiune a conștiinței;

poate distruge vechi alianțe de rudenie,

și în același timp să-ți afișeze prietenii adevărați, pe un ecran al inimii.

... este un avertizor radar:

pulsează când treci printr-un cer întunecat fără stele;

aprinde luminița roșie,

când false amurguri te ademenesc în larg.

suferința se poate metamorfoza într-o jucărie, pe care din inconștiență o dăruim celor dragi...

suferința te vindecă de lăcomie

lașitate

viclenie

mânie.

poate fi o haină din cercuri metalice

care ne ține verticali.

***

se crapă de ziuă

coajă de ou pe cicatrizate răni,

urme de păși spre hotarele curgătorului timp,

strânsă cu ușa,

frica de mărginire

zemuiește

curajul.

***

în trecere suntem pe acest pământ;

un Rai pierdut, haotic plânsul varsă în brațele noastre.

în valea tenebrelor, a instinctelor. a nevoilor materile

pași

tremurători

lăsăm în urmă..

de ce a îngăduit Dumnezeu atâta suferință?

pentru râvnitorii la mântuire:

să-și descopere talanții din suflet,

să înțeleagă rostul vieții.

toiagul Lui și varga Lui să-i mângâie.

mulți-

din păcate,

mândria le scutură pletele,

nasul îl ridică;

pășesc reci, insensibili...

printre pietre.