Poezie
prisma
1 min lectură·
Mediu
...cănd lovea, plumbul ciocanului exploda:
zoaie de gânduri-reptilă șiroiau pe pereți,
îngropănd cerul...
Sufletul rănit se tăvălea pe pardoseala brăzdată de
țipete și gemete.
"Chiar nu vezi? i-am șoptit dintr-un colț. Florile de caiși
poartă în ele descăntecul luminii.
Prin crăpăturilr zidurilor s-au strecurat asemenea picăturilor de ploaie."
În zadar.
Cuvinte îndoliate ies acum dintr-o gaură neagră.
Bule de timp comprimate sunt aspirate de abis.
"Unde mergi? ai strigat disperat ținăndu-mă de braț.
Uite florile de caiși!
Zămbetul lor mut cu rivanol pansează urmele așchiilor.
Strecoară-te încet, ca un șuvoi, spre lumină!"
Doamne,
te rog
întoarce prisma!
**interferențe**
aspre sunt trăsăturile
vorbelor
întâlnite ca pietrele
sub
tălpile noastre.
aspre
și bătătorite de alte sonorități stridente
din creuzete cu venin.
n-a rămas nicio duioșie
în picioare;
prin contactul haptonomic
contracțiile inimii sunt dureroase.
n-a rămas niciun geam curat prin care să privim viitorul.
până și porcii
se dau înapoi
din fața lăturilor
vorbelor noastre.
001.967
0