Ce toamna aurie!

Ploua,e o ploaie ce mi-am dorit-o de-atata timp.Picuri delicati se cearta pe pervazul meu,mormaind un raspuns ce nu l-am cerut eu.Castanii s-au aliniat regulamentar,in timp ce eu nu pot decat sa le pretuiesc emanatia.Am calatorit nopti intregi pentru a redescoperi adevaratele esente,am obosit cand talerul intins era acoperit. Ce stranie imi pare acum toamna asta ce seamana cu o ninsoare frunzoasa...si totusi imi pare bine ca propriile-mi ganduri nu devin ceva vegetal.Daca ar fi asa,umbletul mi-ar fi ingropat sub chemarea coloratiei tremurand in partea stanga a nervurilor.Plutesc...sunt o frunza mov mirata de ascutirea firava a zimtilor.Cerul imi pare desigur singurul adevar,un capac pus peste un amalgam de stari ce fierb pana cand combustibilul se va termina,pana cand materia se va dezbraca cu nonsalanta de coaja protectoare.E-o toamna aurie...si pasesc pe strazile Oradiei adulmecand schimbarile,cautand sa inteleg marea schimbare din mine:reptila care se misca inauntru,ceva-ul care s-a pitit cu parsivitate inauntru.Multe umbrele refuza sa se deschida,iar ador acest haos.La un colt,langa o biserica verde chitaristul mexican si-a desertat cantecele ca sa se bucure Toamna.. Da,tocurile inca mai indura,nu vreau sa spun adio strazilor cu castani.Deodata,o castana jucausa se dezlipi plesnindu-ma in crestetul capului.Am luat-o ca un copil care gaseste o jucarie,zicand:\"Ca sa ne poarte noroc.\"De atunci mi-a gaurit buzunarul si degetele care-au atins-o s-au molipsit devenind agitate.Din cauza ei sunt acum o frunza mov,singura in chitara dezacordata.Ce toamna aurie!Si cata libertate ma picura... Soffia