Angelica Mihalcea

nu am trecut niciodată apa asta oriunde alunec corpul ei nu mă recunoaște fiecare plecare a fost o călătorie pe jumătăți de poduri nu am trecut niciodată apa asta ci ea doar a crescut

la sfârșitul zilei trebuie să mă pot răzbuna mă apuc de scris cu aerul că nu se întâmplă nimic deschid un fișier nou și încep să scriu în timp ce susțin cu privirea o conversație despre vreme

în spatele unui perete de monitoare râcâie cu gheara o pasăre fără cuib râcâie și scuipă zboară și cade aerul nu o ține ca și când n-ar fi aer cântă pe limba ei - dar cântecul i se întoarce-n

în mediul acela perfect con-figurat mă imersez precum o amfibie sunt un animal nou puternic adaptat pot rezista mai mult pot suporta mai mult decât pot visa mai mult decât pot vorbi și

oboseala îmi dezleagă un fel de cordon mă dezbrac cu mișcări reflexe Do you want to save the changes? Yes No Cancel – Yes un fir coaxial moale pe șira spinării primind impulsuri în