în fiecare femeie sunt o mie de femei care o duc pe brațe și eu

nerăbdarea de a mă întâlni cu deșertul
singură învăluită în recitarea de dimineață
în murmurul textului ce curge ca o apă printre dune
lăsând în urmă pulsul elastic al sânilor mei
ochiul rece al nimicului și pasta de foc

feminitatea produce dependență
te obișnuiești cu umplutura cărnii care presează pe nisip
pe coapse pe abdomenul bombat și talia fluidă
ritmul feminității totuna cu dansurile pământului
am scris cândva despre plăcerea de a acoperi un trup cu pământ
ajutându-l apoi să se nască din scormonirea dunelor revărsate
ceea ce vine o dată cu viața este un sac cu disperare
și improvizații despre corporare prin sânge
omul ce naște din femeie este un mort voluptuos înviind
precum deșertul care acoperă tot ce e făcut să moară
și să învie apoi dintr-un cearcăn dintr-o pleoapă
dezvelind carnasiera strălucitoare a unei femei miraculoase

în fiecare femeie sunt o mie de femei care o duc pe brațe
o înalță și o aruncă în cer
cum o mie de adâncituri care absorb miezul ei în priviri
o frământă și fac din ea stele și păsări
boabe de strugure lujeri zemoși și liane arcuite
statuete aromate de umbre și talismane cochilii pulsatile
colivii și șuvițe de miere otrăvitoare ce se preling alene în
robia de dimineață și încercuiesc evadarea din noapte cu mătăsuri bogate
voaluri și cercuri de cupru în jurul gleznelor
inele ce strâng deșertul din ce în ce mai tare și îl umplu cu pofta de libertate
pe măsură ce ritmul se întețește cu tobe de frig și de foc
în fiecare femeie există o tinichea rămasă din închisoarea deșertului
o supraviețuire a revoltei un mers târât pe burtă către vizuina cu pui
ce se prind lacomi de sfârcuri în timp ce deșertul o biciuiește cu crepusculul de gheață
o lupoaică gestantă care devorează cele o mie de femei pline cu lapte
crescând ca un tunet ce explodează în deșert
într-un puzzle de nisip așternut deasupra legilor feminității

nerăbdarea de a fi înghițită de deșert
singură învăluită în recitarea de dimineață
implorând poemul să mă arunce la mal
ca și cum aș ieși din ocean
cărând după mine trupul învins al bătrânei lupoaice
pulsul elastic al sânilor mei nemuritori
și cele o mie de femei ale laptelui meu ce mă vor duce pe brațe
mă vor înalța și mă vor arunca în cer
mă vor sparge în fragmente de meteoriți și de stele
în litere și în talismane
mă vor târî pe burtă până la morile de vânt
mă vor măcina și mă vor frământa
mă vor amesteca laolaltă cu literele și visele
vor modela din pielea mea papirusuri pe care glaciațiunile vor scrie legi
și vor închide în sticle legile feminității
vor arunca sticlele de pe puntea bărcii în adânc
până se vor închide în jurul meu toate cercurile
ochiul rece al nimicului și pasta de foc


Angela Furtună

http://angelafurtuna2008.over-blog.com/