Poezie
din bărbatul ăla ieșea o femeie despletită îndumnezeită
3 min lectură·
Mediu
mă îndemni să te țin în brațe, și om de paie și bărbat,
soare înfipt în stern mărturisitor de vitalitate poem
ce nu te-ai pierdut pe limita dintre vis și halucinație
aceasta este realitatea care ne scobește miezul:
iarba cenușie ce crește cu filigran în iarba verde
(\"întotdeauna vom fi două guri de hrănit la masă
gura de lup a celui ce știe să muște din text
și gura de hoit a celui ce sfredelește femeia din bărbat\")
caucazianul ală nebun, al doilea dumnezeu de pe fundul paharului
oricât de sus ai urca pe spinarea copacilor
ei nu te lasă să le pui șaua mai bine vântul
când râzi și duci mâna la gură cu un gest ferit.
trece tramvaiul 13 și luciul șinei te înțeapă în stern
în soarele mărturisitor de vitalitate și polen
(\"pipăi pachetul ăla de cuvinte și ace cartea obiect
și cartea cu ținte care îți intră în ochi în creier în nori\")
citești tot ce se șterge din mintea celuilalt
în timpul raportării sale la neant hârtia unsuroasă
de ceară și ataraxia, al treilea dumenzeu de pe capacul de canal
citesc replicile din scenariu cu care se îmbracă
personajul meu când mâna îmi tremură pe creștetul lui
pentru că e curent pe scenă și omul e vânt când râde
doar nu vântul râde în cuvinte ci cuvintele intră în om
prin ochiul deschis al celui de al patrulea dumnezeu
(\"cum ioan se lupta să înțeleagă domnia celui ce nu e
pe placul său înțelegi că ești pregătit să urmezi un maestru
care nu seamănă cu dorul tău\")
înălțarea staturii noastre deasupra muntelui de foc
e sfărâmare și măcinare de femeie care înnoptează
într-un cort la azilul de noapte somnul șarpe înnoadă
ceea ce dumnezeu despletește și risipește în bărbat
tramvaiul 13 revine acum și șinele lui împung
cele două lentile cu care mă cercetezi dacă am iarbă
cenușie în iarba verde și dacă miezul meu e fraged
acum ca și în viața cealaltă dintre vis și halucinație.
chestia e că mă descurc greu cu bărbatul meu ochelarist
și om de paie cu două guri de hrănit ce scobesc literele
le lipesc cu scuipat și le gustă înainte de a slobozi textul
ca pe un horcăit plin de sânge și refuz
(\"ca atunci când irod și-a pierdut mințile și a ajuns nebun
precum tatăl său, tipul își arată multiplele plăgi la reanimare
el știe că la mine se uită atunci când strigă doctore salvează-mă
am întârziat în firul de iarbă am lăsat sângele meu zălog\")
adesea poetul e un cadavru înseninat după accident
când nu s-a mai putut face nimic deși lumea era în jur și privea
cum din bărbatul ăla ieșea o femeie despletită îndumnezeită
001.723
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- angela furtuna
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 450
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 46
- Actualizat