filipica bucuriei

câți ani au trecut de când am murit pentru prima oară
și numai textul un cearceaf neted în care nu pot să dorm
doar să privesc bufnițele.
ferice de mine cum stau în întunericul meu și întreb
deznod și caut firea de neatins a zilei de a se întuneca
(\"e mai adevărată bucuria serii decât a dimineții\")

lumina ca filipică a bucuriei e plină de hohote de plâns
ea strălucește deasupra tuturor și îi învelește în resemnare
(\"acum douăzeci de ani urcând în genunchi dealul de la Hagicadar
razele soarelui ne înhățau cum niște gheare de vultur în zbor șobolanii\")


deprinderea cu morțile succesive și cu renașterile
cât acele dilatări de pupile reîncântând lumile și totul e
autoficțiune.
lăsarea sângelui pe text pe cearceaful treziei
(\"deșertul este viața fiecăruia măcinată înainte de a o fi trăit\")
fiecare om descoperă în pustiu propriul mit
și sinuciderea orizontului
(\"atunci, deschizându-i-se pleoapa, el privește
înăuntrul său și focul îl orbește\")
mai departe e pacea din crusta unul păianjen ce-și întinde plasa

Angela Furtună
angela.furtuna@gmail.com
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/
http://reteaualiterara.ning.com/profile/AngelaFurtuna