In The End cu Dr. Hammill

e un mers cu picioare de plumb prin Sofa Sound când Peter Hammill a țâșnit pe ușă cu o partitură în mână (\"îți trăiesc moartea\") Hy

urme din A Plague Of Lighthouse Keepers (soooon, yep)

firimituri de plumb din cel mai frumos cântec scris vreodată

man-erg man-erg man-erg sirrrtoptoptop

tipul îmi dă linkul pe you tube vezi și tu

http://www.youtube.com/watch?v=qpov1ErD-Bc&feature=related

ascult cum Peter Hammill deschide fereastra și sare

dar aripile rămân legate cu eșarfe roșii la

fereastra cea mai înaltă care gâfâie către parc

acum treizeci de ani, în Sala de la Schitul Măgureanu,

veneam numai eu cu el și ne aprindeam țigările în pod

ne ciocneam vârfurile bocancilor și făceam dragoste în cutiile

de carton ca două sticle goale

pe scaunele din jur locuiau rochii și pălării

(\"sunt doar un bărbat care încearcă să se refugieze\")

îngeri cu discuri de ebonită cumpărate pe ascuns din NY

de doi piloți de la PanAm (\"măi, femeie, Van der Graaf Generator e

drogul tău\") mi-a adus un buchet de flori uscate din Still Life

și în podul nostru răsunau nervurile de salcie

străpungându-ne pielea în timp ce devoram muzică îmbrățișați

http://www.youtube.com/watch?v=wJyscJEVrcs&NR=1

câte amintiri și nicio viață de povestit

câte amintiri în nicio viață scursă

pentru că totul ți se întâmplă numai înăuntru

atunci când trăiești în lagăr nimic nu face spumă

chestiile vomate țâșneau din noi peste praf

(\"cum, oare, de nu ne-am pierdut mințile în noapte

sau numai inima este acum o sită ce nu mai cerne\")

deodată rochiile de pe scaune începeau să zboare

deasupra parcului de vizavi

ne legam șireturile de la bocanci

pe acoperișul cu tăiș de femeie.

mulți pași coborând în fugă se împrăștiau prin Cișmigiu

camuflați în poezie și havane treceam pe lângă Teatrul Mic

alergând cu Peter Hammill să prindem un loc la cursul lui Mano