Poezie
Când am plecat în lume, Vivienne...
1 min lectură·
Mediu
când am plecat în lume, Vivienne…
pe lângă o poftă de viață debordantă de clovn
și cutiile pline de otravă pentru gândaci,
doamna Vivienne se mai confrunta uneori cu durerea.
șoldul i se cambra și adâncea ca un al treilea sex,
pielea stăpânea cu greu capul osului spongios,
iar nopțile i se cuibăreau în caverne mici de țipăt
pe care femeia le slobozea de la fereastră peste oraș.
aici am copilărit eu, la numărul paisprezece lângă parc
și toată viața am crezut că ceea ce se auzea în timpul nopții
se numește Cântecul de Nuntă al lui Vivienne.
când am plecat în lume, după bacalaureat,
am ales o călătorie care nu duce nicăieri.
din când în când, s-au apropiat de mine oameni obosiți
care zdrăngăneau câteva acorduri vesele și mă priveau.
ce priviri omenești pot avea uneori lupii, Vivienne
001.781
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- angela furtuna
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat