Poezie
Timpul ca un clește imens
vacanța la mare
1 min lectură·
Mediu
dar uneori ies din casă ușor
ca dintr-un uter de femeie ce mă iubește matern
și mă lovesc cu zgomot sec de țărmul mării…
cine vede prin noi ființele acelea mici
cât grăunțele de nisip?
ochii lor scotocesc în ochii mei
până când vaporul ajunge la mal.
nu sunt dispusă să rătăcesc mult
pe plajă, purtându-mi sufletul zdrențuit
ca pe o pânză rece înfășurată în jurul umerilor
degetul mare îmi iese din bocanc.
culeg cleștii unui rac din care curge cerneală:
scriu pe nisip cuvântul acasă.
sufletele mele au scări pe care sar din balcon în balcon.
unde se tot duc?
drumul e mereu închis
înconjurat de stele și pești
care nu se sting
dar alteori nu ies din casă cu anii
și timpul intră în mine ca un clește imens
001.924
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- angela furtuna
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat