amurg cu emil cioran botezatorul pe terasa cu mere indirecte

amurg cu emil cioran botezătorul pe terasa cu mere indirecte


.......................................................


(eu l-am inventat pe emil cioran botezătorul doar ca să am o jucărie filosofică autolitică)



abia atunci când, în loc de ochii verzi smarald ai larvei,
ți se vor deschide ciocurile a două păsări cu pene de litere
ce populează toate bordelurile și bibliotecile academiilor din lume,
îți vei aduce aminte de contradicția fundamentală
dintre subterana ce pipăie cu gura edentată limbajele libertății
și preafericiții cavaleri de lux ai conștiinței hamului

.........................................................

(eu l-am inventat pe emil cioran botezătorul doar ca să am pe ce pune dimineața piciorul gol atunci când cobor din pat direct în conștiința laxă a probabilității de a fi viu)


în jurul ochiului pervers ce biciuiește imaginarul
cu accidentele privării de libertate,
lumina se înfige ca un topor tânăr mirosind a sânge de faun,
volume pulsatile de anacolut penetrează umbra unor tendințe afective reprimate
cu aceleași răsuciri falice prin care morții avansează prin pământ ,
ființa dispare și se rușinează de paralizia instinctelor,
trupul se transformă în semințe negre îngropate în cuvinte
sau poate în acel subconștient din care nu te alegi
decât cu reciclarea epistemologică
ori mai degrabă cu acea umbrelă ce nu se deschide niciodată
deasupra zilelor în care tu nu vei mai fi decât portar la iluziile altuia,
pentru că între două coloane ce nu se despart
nu poate crește nici o speranță de dispareunie

...........................................................
(eu l-am inventat pe emil cioran botezătorul doar ca să am cu cine bea poemele intens metafizice ca niște oglinzi pline de echimoze)



uite cum larva plonjează în ea însăși,
măcelarul se unge până la gât cu sânge închegat
și rămâne nemișcat în burta rece a ferestrei eviscerate,
pianistul cântă cu degetele învelite în ciment
și scotocește după notele ce cresc între coapsele de insectă
ale unei femei descrescătoare allegro,
nu mai vezi decât câmpul roșu al unor idei derealiste
pe care conștiința de a nu încăpea în ochii larvei
îți încrucișează una câte una membrele falangele mațele alveolele
în jurul unui amant din care țâșnește, privilegiată,
următoarea premoniție asupra supraviețuirii prin sinucidere



în \"Îl vad pe Dumnezeu și nu mor\". p.126-127.


***
Blog Angela Furtuna