fiicele apei

să fii singură într-o placentă de fecioară
ce te constrînge să iei forma unei idei,
îmi spune Dumnezeu Restauratorul,
în timp ce mama dezgroapă privirile morților
și macină pămîntul precum o moară
de versete pietre blîndcuvîntătoate
intrînd și ieșind din timp
cînd isihia e o simplă frescă
pe care o apă mare și nestatornică
zugrăvește murmurul evreicei nemuritoare

mă sting tihnit în seminția bucuriei
poate tîrziu și poate niciodată
la vremea semnelor ce înăuntru sînt afară
cînd rîurile încălecînd spinarea cerului fantastă
trec prin mine cum niște bărbați plini de sînge
întemeindu-și plaurul deșertăciunii pe un vis
ce unge cu un rînjet chip cioplit păpușa păcii

mereu așteptînd să îngrop în avangardă
valul ce spală ochiul Fiului
de somnul treaz al neînchiderii






în \"Îl vad pe Dumnezeu și nu mor\". p.137.


***
Blog Angela Furtuna