invocai amurguri
văzute prin microscopul unui orb
erai lângă alge albastre Adela
inhalai tot felul de coșmaruri
prescrise de un medic nebun
ai fi vrut să-ți prind algele în păr
să nu mai
apropie-te
deschide fiecare punct al ochilor tăi
la fel cum ai culege flori de câmp
din dinții unui animal de pradă
nu te speria
nu toate ploile
poartă în buzunarul de la piept
curcubee