Poezie
Mă strivesc de stânca din marea nimănui
1 min lectură·
Mediu
Sus pe cer, pe lângă soare,
Ne-ntâlnim mereu,
Eu sunt acela care,
Întotdeauna-ti va aduce o floare.
Cu îmbrățișări pline de ardoare,
Trupul tu-mi cuprinzi
Si ai putea face un soare,
Să se topească d-ale tale buze fierbinți.
Pe salteaua moale ne iubim noi,
Si simt ca-mi intra sufletu n-noroi.
Cu o privire moale de la patima ce-o pui
Mă strivesc de stanca din marea nimănui.
Cu ale ei patru camere, inima te vrea,
Cine știe oare de va fi așa.
Valuri–nalte, de pietre se sfărâma,
Si-o inimă cusută, tot are o ruptură.
Te ador din clipa de demult,
Te răpesc din vis, și te-nsoțesc in abis.
Dulce zâmbet porți, mi-l arăți si-l fur,
Nu-l voi aduce n-napoi,
Căci acum casa lui…palma mea va fi.
002.180
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Trifas
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Trifas. “Mă strivesc de stânca din marea nimănui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-trifas/poezie/1799770/ma-strivesc-de-stanca-din-marea-nimanuiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.