Andrei - Tiberiu Măjeri

Te-am ținut pe post de cer Gunoi în suflet...vise prăfuite... Mâine nu va fi ca azi... Te-ai îmbrăcat în decenii Și sufletu-n milenii de regret Perla ochiului tău drept mă ispitește Eu

„Jones a făcut-o încet, cu premeditare, în baie, cu un cuțit, la miezul nopții...ce a făcut a fost să ungă cu unt o felie de pâine prăjită”. De la această capcană de limbaj și conotații

nu îți rupe carnea cu dinții din suflet. nu înțelegi cum trupul te desparte de cer și nici de ce bunică-ta ți-a luat acadeaua! Luca! Luca! tu copil bătrân. pentru tine s-a oprit din drum lumina și te

“Și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta”.

Sâmbăta pe la prânz îmi spăl timiditatea în cafeaua ta neterminată dimineața îmi agăț sufletul pe culme să-mi treci ca vântul prin țesături îmi plouă joia în ritm de

Ochii Zeiței se ascund mizericordios în cuibul visului în creierul câinelui Câinele devine cățea carnea devine suflet tot aceleași întâlniri pe drumul durerii grâul

se tot vorbește despre suprabărbați poate și mai mult despre suprafemei unchiul meu hermafrodit s-a născut cu o ureche în minus nici acum bunica nu știe ce blestem ne-a legat