Poezie
NonDefiniție
3 min lectură·
Mediu
ce încerc să-ți șoptesc nu se poate limpezi într-un gând…
o apă de care nu fug dar în care mă scufund…
caut mereu răspunsuri pentru ceva care am
și pe care îl găsesc din ce în ce mai des…
nimeni și nimic nu îmi găsea răspuns la: „ce e fericirea?”…
însă nu trebuia să-l caut și să-ncerc să-l deslușesc în cărți,
căci inima nu are hărți…
nu are decât CEVA,
dar acel CEVA e mai presus de vorbe,
e mult mai sus de șoapte și priviri,
chiar dacă o privire e doar un zâmbet către tot
ce nu știe să te despartă de tine prin tine…
fericirea e un el sau o ea,
dar împreună sunt EA…
ce e acest cuvânt?
…
nimic…
totul depinde de starea ta de spirit
și de natura ideii de la care pornești,
căci în final tot ești ceea ce vrei să fii,
să atingi bolta cerească,
să fii mai presus de stele,
să fii îndrăgostit…
găsind un nume stelei tale
care îți lucește deasupra patului
și te veghează stând de pază iubirii…
un sentiment nu se poate scrie
așa cum un portret nu se poate desena în cuvinte…
ce-ar însemna să nu simți și să poți exprima starea aceea de spirit?
întotdeauna trebuie să existe o lipsă în lanțul acesta
din care nu trebuie să te rupi
și să devii o verigă de care nu se leagă nimic…
amintirile sunt ceea ce ne fac să nu mai putem merge înainte,
dar tot ele sunt cele care îți pot da o mică idee
despre ceea ce s-ar numi iubire…
raționalizând totul pierdem ceea ce eu până nu demult
o consideram inexistentă: fericirea,
care nu o pot găsi decât în iubire…
o viață întreagă dacă as încerca să găsesc o rețetă mai bună pentru fericire
nu aș găsi
însă ce nu voi crede niciodată este că iubirea este necesară
așa cum suferința este benefică,
căci fără ea nu poți ști cu adevărat ce e puritatea în simțire…
el și ea se nasc pentru a fi împreună,
și mor pentru a nu mai fi,
dar ce se întâmplă când în clipa în care mor
ei încetează să existe?
…
același răspuns l-am găsit și eu…
nu pot exista individual…
nu pot exista…
dar oricât de mult aș încerca eu să simplific ceva așa de complex
nu voi reuși prin puterea cuvântului oricâte cărți aș citi
și oricât de mult m-aș strădui citându-i pe marii învățați ai lumii…
am învățat ca iubirea este unică de fiecare dată…
are ceva nou în fiecare zi…
e din ce în ce mai frumoasă și mai limpede
dar singurul mod în care pot să o înțeleg cu adevărat
e să mă uit în ochii de care mi-e dor la fiecare bătaie a inimii
și să o las să-mi privească în suflet…
și poate ca printre toate acele pietre,
prin tot acel praf și prin toată cenușa lacrimilor demult apuse
se va zări nestemata iubirii
ce zace în focul pârjolitor al neputinței exprimării ei în cuvinte…
001.718
0