Poezie
Decembrie târziu
1 min lectură·
Mediu
E decembrie târziu și norii toți fug de mine
E ceasul asfințitului când orologiul cântă în ecou,
în noapte.
Din fulgii care-au tot grăbit spre noi
Am păstrat doar doi.
În palmă s-au topit și cu mine au trăit;
Și mi-a fost bine.
Acum pe fața-mi înghețată, ei își reiau căderea
Golindu-mi ochii de povara unui alt decembrie târziu.
Fulgii mei visând, iar pleacă
Spre un alt om viu, spre o speranță arzătoare.
Un decembrie târziu promite să-mi dezgețe sufletul
Când cu plapumă de brumă
Îmi astupă pașii cei din urmă.
Într-un decembrie târziu, acum, nu vreau decât să fiu.
001.511
0