Mediu
Stând pe birou, cu ochii spre lumina slabă îmbrățișată de prafuri înalte. Gândind firav, plictisit de oboseala mea. Lipsit de foc sau de gheață în două guri căprui cu urme de verde. Schimbând aleator mirodenii triste, ordonate de lipsa unei tristeți.
Iubind o idee de iubire forțată. Sau mai mult tristețea unei despărțiri de ceva niciodată legat. Geneza momentului e una penibilă.
Nu mă obișnuiesc să nu ard. Mocnind constant speram să mă prăfuiesc. Scrum, pot să mă împrăștii, să fiu aer ce mă voi strânge în piatră înainte să ard din nou: inevitabil, planificat, entuziasmat că trăiesc oscilând monoton.Azi nu praf, doar gelatină falsă din piatră plictisită.
Stând pe birou, cu ochii spre lumina slabă îmbrățișată de prafuri înalte. Porți deschise către lume. Focul venea din deșert spre oază, acum vulcanul știe că vrea să erupă. Poate profund, poate senil, poate prea repede, poate prea nepregătit, dar vrea. Vrea pentru că e firav, pentru că știe că e puternic.
Pentru că sunt om. Pentru că știu să ard, pentru că mi-e frică. Pentru că sunt om.
001.286
0