Mâini întinse spre privirile altora,
mâini mici și atât de cuminți,
mâini mari și mult prea mărturisitoare.
Dacă ai fi reușit să vorbești atunci,
ai fi zis, desigur, despre prețul
Oprește-te aici
unde urcă drumurile spre cer.
Nu mai căuta vreo asemănare între oameni.
Ea nu există.
Păsări mici zboară de zori
deasupra cuiburilor lor orbitoare.
De aici începe pacea pe
Nimeni nu poate să intre
în casa ta labirintică.
Astfel trec zilele toate,
in-di-fe-ren-te.
Viața ta este de melc,
crocantă şi moale, crocantă şi
Cantabrian prin adopție, José Hierro s-a născut în anul 1922 la Madrid și a avut un dublu debut literar, consemnat în 1947, cu plachetele de versuri „Tierra de nosotros” și „Alegria”, pentru
Dacă se crede în tine,
E totul ce poate rămâne
Din astă lume păgână
Pictată în alb și în negru.
Demența nu-i punct de salvare,
Deși pare-a fi necesară
Pentru-a afla unde doarme
Acea vietate
Înfloresc copacii-n cimitire.
Nu mai vine Veacul de Apoi.
Cine ar putea să îi întoarcă
Pe cei morți la viață, înapoi?
Să-i îmbrace-n alte haine, albe.
Să le dea din bunurile lumii.
Cine ar
Nu mai obosești
să-ți cauți în taină prietenii tăi tăcuți,
care te primeau cândva printre primii
la un apus de soare reflectant.
Acum le-a rămas doar atât, ca să stea
la geamurile lor mici
Acea dispărută
Stă în umbra unor pereți pictați.
Ea nu știe unde se ascunde Soarele
Și de ce nu cad picăturile de ploaie.
Pare un simplu joc această despărțire de cei dragi,
Însă prea dură e
PE CRENGILE FRÂNTE
ale copacului desfrunzit
strălucesc fructele coapte
în razele unui soare stins demult.
Mâini de copil se întind să le culeagă,
însă nu le ajung.
Aroma amăgitoare ale
Uneori ți se pare că poezia
Va muri între patru pereți
Și nimeni nu-i va cunoaște destinul.
Uneori ți se pare că-i lipsă de sens
În liniștea melodiilor tale.
O simți uneori...
Uneori ți se
Acel care tace stă cu ochii la cer
și-și citește în stele soarta.
Dincolo de acest ultim adevăr
doar el știe ce îl așteaptă.
Pacea îi intră încet prin plămâni,
îndreptându-se spre burta sa