Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume,
Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită.
Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii,
Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii.
Dacă aș putea
N-am avut mult.
Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,
Și o pâine împărțită la doi.
Dar din fereastră vedeam câmpul
Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.
Am muncit cu mâinile,
Când primăvara își varsă lumina,
Și florile răsar pe sub razele calde,
Un vânt de durere ți-a atins inima,
Și în suflet te doare, simți un abis adânc.
Cineva te-a rănit, ți-a smuls din
În zori de primăvară, renaște o lume adormită,
pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,
fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,
întregind cu înțelepciune
Se stinge cerul, dar rămâi lumină,
În pașii mei, o mână nevăzută,
Tu, mama, veșnică rădăcină,
Cu voce caldă, blândă și tăcută.
Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,
Dar numele
AG