Tacerea de a fi

Ahh..acele clipe de tacere in care iti poti auzi gandirea...Cum se loveste de colturile fiintei tale,cum vrea sa evadeze din tine...Trebuie ori sa fii undeva in varful unui munte,unde doar vantul te mai opreste din incercarea de a atinge tacerea suprema,ori undeva in cea mai adanca noapte dintre stele.Si apoi sa fii singur...Sa iti simti gandul cum se zbate in incercarea sa de a prinde viata,iata modul de a-ti simti existenta!Si numai in tacere se poate simti una ca asta...Blanda tacere,blanda regasire,scumpa intoarcere la haos!Caci doar intorcandu-te la primele-ti radacini inca neinfipte in tarana,te poti recunoaste!Iar clipele in care tacerea se infrupta din tine,nu sunt altele decat acelea in care gandurile-ti se infrupta si ele din blestemata tacere,nefacand altceva decat sa-ti ofere gustul existentei...Iar un asemenea gust nu este simtit de orisicine..Binecuvantata fie bucuria celor ce-si simt,ce-si pot simti existenta intr-un asemenea mod,si binecuvantati fie acestia care sunt eroi si totodata victime ale propriilor cugete.