Poezie
Despre obisnuinta
3 min lectură·
Mediu
Nu fac decat sa mor...
Totul nu este decat o linie descendenta
de secvente trase in marele film al vietii...
(copyright potential Motherblocker & Candysucker Pictures)
Port nume.
Numele meu a fost dat pentru purtare,
cules din marea carte interzisa cu nume a vietii...
(sunt doar un fruct cazut din marele copac al vietii)
Eu, ca si oceanul pe care plutesc
sunt o incordare de tentacule crescute in numar impar,
Eu, ca si stancile de care ma sparg
sunt un cantec anacronic fredonat in gaturile ragusite straine...
Tot ce fac este sa pierd...
Pierd in tot ceea ce fac
dar visul marelui pot ma face sa continui jocul...
[eu inca cred in marea revelatie a fiintei,
(probabil te astept pe tine...)]
Totul nu este decat un zbor frant,
un cer ridicat mai sus decat tot restul
insa tot din cenusa si tot din pamant...
Mi-e frica sa urlu \"te iubesc\"
si \"mi-e dor de tine\",
mi-e frica...
Toti sunt mese personificate sub fiole sparte de amfetamina,
dar ale mele sunt blestemate
si poarta pecetea regelui Cenzura,
Eu sunt fluturele crescut din inima cutiei Pandorei,
aripile sperantei
cu jumatate de gura...
Cateodata iubesc, cateodata urasc,
dar asta nu este decat parte din marea ignoranta a mea
indreptata inspre estul unui St. Petersburg salbatic,
Uneori mor
alteori traiesc,
uneori cred ca pot sa mor,
uneori cred ca pot sa traiesc,
Uneori mor in bratele tale
uneori traiesc in bratele tale,
Uneori cred ca pot sa mor in bratele tale,
uneori cred ca pot sa traiesc in ele,
Mor in frame-uri silabisite dupa tine,
dupa aripile tale nevazute
(pe care doar eu le pot vedea din vreme in vreme)
dupa zambetele tale gratuite,
dupa gandurile tale nerostite,
dupa cuvintele tale neinchipuite,
dupa poeziile tale bine pazite
de copertile groase ale agendelor tale,
dupa increderea ta prosteasca uneori in oameni,
dupa felul tau de a putea
intelege ca dincolo de durere se afla fericirea prizoniera,
dupa aripile tale gata sa se deschida...
ahhh...
Totul nu este decat o gluma...
(iar singura gluma ce eu o stiu sufera cronic de erori in ortografie)
totul este o isterie a celor nesinguri
incercandu-si singuratatea ca pe o noua garderoba,
totul este o comuniune de eu si tu
unde unul dintre noi a plecat pe bicicleta, singur
pana la super maket-ul din colt dupa un grapefruit la punga,
totul este un furt,
un gand indreptat catre o stea spre o dorinta,
un bancher stand drept cu o spada in mana stanga, nemiscat
pentru un portret renascentist, incercand sa primeasca fiinta,
o floare...
totul este o incercare de a nega marea eroare de a fi,
refuzul degetelor de crede in antebrat,
al humerusului de a crede in cubitus,
al creierului de a crede in cuget...
Eu nu te cred pe cuvant,
increderea mea se rezuma la zambete, atingeri, suspine,
Eu nu cred ca apusul soarelui vine dinspre vest,
pot jura ca vine dintr-o alta lume, lipsita de puncte cardinale,
Eu nu cred in oase parasite de sine
nu cred in soldati lasati de retragerea apelor in urma,
nu cred in cai porniti de unii singuri la lupta,
in vise aflate in stare pura,
in gropi astupate cu cenusa...
in departare sau apropiere
decat poate cu ocazia nasterii si mortii corpurilor noastre,
(departandu-ne de tot si apropiindu-ne unul de altul)
Eu nu cred in ei, ea, el, ele, acei, aceia,
doar in tu.
023.632
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Dumitrescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 563
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 83
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Dumitrescu. “Despre obisnuinta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-dumitrescu/poezie/40362/despre-obisnuintaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"totul este o isterie a celor nesinguri
incercandu-si singuratatea ca pe noua garderoba\", interesant punct de vedere al singuraticului.
Cum ar fi o mare revelatie a fiintei?