Poezie
Cântec ființei umane
1 min lectură·
Mediu
Noi suntem cei singuri,
Părăsiti de zeitate,
în căutare...
Străbătând acelasi drum
spre regăsire
încercând sălbatic
(foarte sălbatic)
să ne mântuim de păcate;
Noi suntem aceia
aceia cu atâtia zei
dar cu nici unul,
Pentru că el,zeul cel mare
ne-a sărit,
ne-a scăpat
Iar noi i-am alunecat
printre degete,
Ca un plânset fără întâmplare
alunecând printre sfere plate
ne-am separat
de zâmbetele celelalte
Și am căzut aici
si am adormit aici,
undeva printre secundele
ce nemaistiind să tacă,
acum zbiară...
Iubire...
eu spun:
marea noastră necunoscută
iubire...
eu spun:
odată...
Iubire...
eu spun:
întâmplare trecută,
întâmplare pierdută
Iubire...
eu spun
(acum)
..niciodată.
Dar eu sunt trist,
dar eu sunt pesimist,
Dar eu sunt argonaut
călătorind înspre odată,
călăreț de cal tăcut
Vânându-mi zeul tânăr
răsărit în ogradă,
Eu nici măcar nu exist,
(nu exist nici măcar)
ah,sărmană iubire
stigmatizată închipuire...
Si timpuri trase
aleatoriu în fire
ca peste arce de coardă...
011.769
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Dumitrescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 53
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Dumitrescu. “Cântec ființei umane.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-dumitrescu/poezie/18558/cantec-fiintei-umaneComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Am scis Cantec oamenilor la scoala,în timpul cursului de desen tehnic.Ideea initiala era de esenta a omului ca fiinta ratacitoare.Omul este singurul lucru de pe pamant fara zeu.Dumnezeu,am spus eu, este in toate in afara de om.Iar acum il cautam,dar nu unde trebuie.Si nici ca il vom mai gasi vreodata.Asta e pretul inteligentei noastre...ratacirea in cautare de liantul universal.