Ca doi vikingi rătaciți...

Întodeauna s-a întâmplat așa.Mereu cand scriu si eu o poezie care-mi place,nimeni n-o citeste,nimeni n-o comenteaza,nimeni nimic.Cand scriu vreo aberatie fie o lauda,fie o critica,dar o citesc cu duiumu...Eh,uite,asta imi place foarte tare...Si iarasi 8 vizitari.

Andrei nu este una din cele mai reusite poezii ale tale chiar daca tu o iubesti atit de mult.
Notiunile pe care le folosesti in constructie sunt greu de alaturat. Vikingiii erau niste razboinici destul de insensibili iar comparatia cuplului cu unul de vikingi nu este destul de sugestiva.
Se poate sa fi folosit vikingii ca o masura a esuarii inutile , a imposibilitatii continuarii impulsului razboinic doar prin ucidere reciproca , stiu.
Dar ..ori razboinici ori poeti ginditori suavi si sensibili. Nu cred ca vikingii pot fi fiolositi in ambele sugestii.
\"zâmbindu-ne reciproc
zâmbete duioase
Sincere, fără echivoc
aproape curgând
aproape siropoase
Pe aceeași lungime de gând
dar niciodată pe același\"
Constructia aceasta mi se pare deosebit de facila si comuna iar pomenirea lungimilor de gind..mi se pare anacronica alaturata unor vikingi.
Iar finalul nu e concluziv si ma duce cu gindul la celebrul vers : \"eu-creanga ta de aur , tu-frunza mea albastra\"
Poti rafina ideea cu vikingii esuati ca un cuplu ratat dar fara priviri ,dragoste etc doar distrugere oarba datorata absentei menirii primordiale- lupta si moartea demna.

Mie imi plac poeziile cu vikinji ca au barcile lunguiete si caciuli cu coarne si cu barba rosie.
Mie cel mai mult imi plac vikinjii care se bat cu salbaticii care le ataca barcile lor lunguiete ca vikinjii nu se sperie ci ii omoara pe toti cu niste sabii si le scoate toate matele si le da la pesti.
care va sa zica vikinjii sunt foarte pretenosi cu pestii cu care se hranesc daca nu prind salbatici care sa-i atace.

Vikingii au trecut doar Atlanticul. Nu au ajuns in Pacific. Ei sunt de fapt adevaratii descoperitori ai Canadei deoarece s-au gasit vestigii ale corabiilor lor pe coasta estica. Asa mi-a spus prietena mea de dincolo de ocean.

Faptul ca vikingii n-au ajuns prin Pacific il cam stiam si eu inainte sa scriu poezia.Cam de aia am si spus ca-s naufragiati,nu?In orice caz,este vorba aici despre unul din momentele alea paradoxale in care desi n-ai iubit vreodata pe nimeni simti cum prima persoana ce-ti iese in cale este iubirea vietii tale,sau cum un gand care nu stii ce inseamna iti pare atat de plin de sensuri si importanta...Bine-nteles ca vikingii nu-s poeti ganditori ci razboinici,dar poate faptul ca au esuat tocmai in Pacific i-a cam schimbat putin.Putin cam mult ce-i drept,dar inchipuiti-va drumul ala lung fara nici o batalie,fara nimica.Sa nu fi inceput ei sa scrie si sa gandeasca?Sa inchine ceva cantece lui Odin ori Baldr sa-i apere de valuri si sa-i aduca la tarmuri?
Mai pot fi dealtfel poeti ganditori band acea bautura fantastica ,hidromelul,numai putand fi gasita in lumea de dincolo,ceea ce i-ar face atunca vikingi morti intr-o stare de euforie,cu harul autentic al poeziei.Malul din Pacific ar deveni atunci raiul,sau Valhalla.
Finalul este lesne de inchipuit ,drept concluzie si analogie la prima parte...Totul este un ar fi,dar nu se stie de care.Un poate asta,poate aia,dar misterioasa si incetosata...Fiecare isi poate inchipui ce vrea.Asta e genul de poezie ce-mi place...
Cat despre ultimele doua versuri,cred ca ar fi putut fi oarecum schimbate,insa de obicei nu-mi place sa-mi modific poeziile decat daca este sctrict necesar,iar aicea nu pare chiar un caz de forte majore..

Ce importanta are daca vikingii au ajuns sau nu in pacific?...Este poezie,
nu istorie...Cam asa se simt unii cand iubesc:ca un razboinic,ca un poet...incarcerat undeva,fara scapare.Sau nu?