Poezie
Odata
2 min lectură·
Mediu
Aveam in timpuri trecute
cativa prieteni foarte buni,
Atat de buni,incat intre noi
noi nu aveam secrete.
Aveam intrunirile noastre nocturne
Arareori ne vedeam
in timpul zilelor-
doar cand erau ploioase poate.
Nu ne atingeam niciodata
caci spatiul ne era impotriva,
Ne cenzura atingerea
si ne facuse un vid al nostru
prin care nu puteam trece.
Stateam si ne contemplam
unul pe altul,
acoperindu-ne unul pe altul
Cu priviri si cu tacere.
Uneori ploaia vorbea pentru noi,
iar picaturile ei
erau atingerile noastre curioase.
Nu ne stiam pe nume
caci numele erau neesentiale
Si ne furau puritatea.
Eram legati unul de celalalt
Printr-o materie pe care nici unul
nu o cunoscuse niciodata,
Iar impreuna eram ca o fiinta
unica care stia atat de multe
Incat s-ar fi putut lauda
ca are cunostinta asupra absolutului.
Si in acelasi timp stiam nimicul.
In acelasi timp cunostintele noastre
oglindeau nimicul.
Eram putini,
dar nu ne stiam numarul,
caci numarul ucidea adevarul.
Numarul era neesential,
ca si numele,
iar noi nu aveam de niciunele.
Noaptea ne unea gandurile
sub intunecimea sa,
Iar gandurile unuia deveneau
ale tuturor,
Iar gandurile tuturor
Salasuiau in gandurile fiecaruia.
Apoi,din ce in ce mai rar
au inceput sa apara noptile
Si ne intalneam din ce in ce mai rar-
Iar ploile au inceput sa dispara
In cursul eternitatii atat de barbar-
Si ne vedeam din ce in ce mai rar,
pana ce ne-am pierdut urma
si singurul lucru ce ne mai uneste
inca,
Este,in orice timp,si orice vreme
Doar tacerea.
Absoluta tacere.
002.021
0