Corespondențe, de Cornelia Drăgulinescu
Sunt ca o carte cu foi gălbenite, În care cu greu se mai poate citi; Sunt ca un pom fără frunze și fructe Care la anul din nou va-nflori. Sunt ca o harpă cu corzile rupte Prin care mai trece o
Stavrofor
Am vrut să mă urc pe cruce. Era o cruce mare, cu brațele larg deschise Stătea măreț pe deal și părea că mă așteaptă numai pe mine. Am încercat să mă sui Dar mi-a alunecat piciorul și am căzut la
Adăpost din lumină
Stâlpul de nor și stâlpul de foc – Norul de lumină îl desfășor pe umerii mei Picătură cu picătură irigă inima – Copac sub umbra căruia să se adăpostească Păsările cerului.
metanoia
râul mort s-a întors în inima mea din care minerii au renunțat să mai exploreze zăcămintele de aur, fără să știe că norii pictați în sfere de sentimente, trăiri, emoții de o Mână Care cu degete