andrei dragomir

de aceea va multumesc ca ati trecut.
Dana, nu stiu daca poemul prozaic este neaparat genial, este insa foarte dificil de scris si foarte riscant deoarece poti aluneca usor in banalitate si monotonie.
Carmen, poemul acesta ramane inca, din punctul meu de vedere, un experiment, deoarece simt ca mai e de lucrat la el, dar ma bucur ca ti-a placut.
Alina, ai dreptate, si eu simt ca experimentul acesta scartaie pe undeva, o sa tin cont de observatiile tale. Te mai astept, am nevoie de cititori ca tine, care sa-mi disece textele.

De ce atat titlul, cat si textul, sunt intre ghilimele? Textul iti apartine (si in acest caz te autocitezi, e al unei cunostinte, sau e o traducere?

Cred ca e OK sa-ti asumi acest text doar ca pe un experiment, din orice experiment se poate castiga si mai ales se poate invata ceva, chiar daca experimentul este nereusit. Este interesanta faza cu punct si virgula, punct etc. Din tot poemul as pastra doar prima parte, pana la punct si virgula, si primele trei versuri care urmeaza dupa punct si virgula, restul e o logoree fara noima, iar titlul mi se pare neinspirat. E \"trendy\" si \"cool\" sa pui titluri englezesti unor poezii romanesti, nu-i asa? Cuvantul \"astfalt\" e folosit intentionat sau ai apasat pe o tasta in plus? Da, ai facut o descoperire epocala, mustele au picioare,dar, ca sa nu se se oboseasca zboara, merg numai cand au chef sa faca o plimbare pe monitorul meu.

Revin cu cateva observatii pe care sper sa nu mi le iei in nume de rau. Am observat ca unii de pe acest site se inflameaza foarte usor daca le faci cea mai marunta observatie, dar ceva imi spune ca nu esti unul dintre ei.Prima observatie este legata de primul meu comentariu. Ideea acelui comentariu era ca, indiferent cat de revolutionar ai fi in arta, innainte sa innoiesti arta trebuie sa o cunosti foarte bine. Si mai ales sa cunosti si sa stapanesti materialul pe care il folosesti ca artist. In cazul nostru, ca poeti (desi poate eu nu sunt tocmai un poet), materialul este limba romana. \"Pasii care o sa imparta\" este un tip de dezacord intre subiect si predicat foarte frecvent intalnit, spre surprinderea mea chiar la oameni cu adevarat eruditi. Forma corecta este\"pasii or sa imparta\". O alta observatie ar fi ca ai o cacofonie micuta:\"ceasca cu cafea\". O sa crezi, probabil, ca sunt chitibusar si pedant. Poate ca asa e. Dar cred ca e pacat ca astfel de neglijente sa apara intr-un poem care are remarcabilul titlu \"tacerea ca o incizie\".

La o lectura amanuntita remarc cuvintele \"zborul\", \"dorul\", \"vise\", \"inocenta\", atat de comune, mai ales in vocabularul liricii feminine. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui interzise in vocabularul unui poet, dar sunt atat de uzate incat, daca nu le poti folosi intr-un context nou, in care sa le dai o incarcatura pregnanta, mai bine renunti la ele, altfel nu faci decat sa reincalzesti la nesfarsit aceeasi supa. Cat despre \"Starea fantomelor doare pe fiecare gând\", ce poate fi aceasta? Dovada de agramatism sau o nereusita incercare de a forta limbajul, in stilul poemelor mai slabe ale lui Nichita Stanescu?

De cate ori intalnesc intr-un text poetic cuvantul \"stare(a)\", imi amintesc de o profa din liceu care facea abuz de acest cuvant, ajungand chiar la formulari de genul: \"la teatru se merge in ceea ce se cheama starea de jacheta sau starea de sacou\".De cate ori intalnesc intr-un text (pretins) poetic cuvantul \"stare(a)\" aruncat aiurea doar pentru ca n-a fost gasit alt cuvant care sa umple golul poetic, am o strangere de inima foarte asemanatoare cu cea pe care o aveam la fiecare ora a acelei profe care fusese poreclita \"starea\". imi cer scuze, s-ar putea sa fie un comentariu subiectiv, dar parerea mea e ca ar trebui sa ne largim vocabularul poetic dincolo de cuvintele atat de uzate si abuzate si, prin urmare, obosite, pe care unii dintre noi, poate si cel de fata, le preluam de-a gata din prefabricate nichitastanesciene. prefabricate la care se adauga, intr-o combinatie nefericita, elemente liricoide si sentimentaloide ce compun universul atator poetese ce bat la poarta consacrarii.

Constat cu tristete ca tinerii aspiranti la titlul de poet ignora cu desavarsire acordul subiectului cu predicatul. Mi s-ar putea spune, de exemplu, ca un creator de arta nu se supune regulilor. La un astfel de argument nu pot raspunde decat cu o referinta la Picasso, care se stie ca a sfidat si a demontat regulile desenului clasic. Dar cunoscatorii stiu ca, inainte de a revolutiona arta, Picasso s-a dovedit un mare desenator, in sensul clasic. De aceea, recomand cu multa caldura, tuturor aspirantilor la gloria literara, ca prima regula, sa profundeze acordul predicatului cu subiectul, ca sa stie cand sa scrie \"or sa imparta\" si cand sa scrie \"o sa imparta\"