Poezii

Stau singur și privesc în gol A mia oară sunt un trecător Mi-e dor să văd din nou o rază de lumină Să simt din nou cum îmi tresare-n inimă Nu dorul ci și bucuria De a fi azi aici și mâine

Beau sucul științei ce-mi va recăpăta orgoliul și-ascult un Bach să simt cum imi tresaltă golul, am isprăvit demult cafeaua, dar voi găsi știința și-n astă zi cu tine mă voi privi râzând

Iertare și destrămare inimă in nechemare și tu te uiti...apus. Apus și iarăsi ai uitat și ai iertat, căci omul din nimic a fost creat și-acum e iar momentul să iertăm și spre alt plan

E-atât de rău in lume Si oamenii si lumea vor muri Mai caut incă o sperantă Dar lumea mult prea mult a decăzut Am decăzut si eu cu ea odata Căci iar pe tine te-am urmat Iar dacă tu te duci

Singuratatea-mi este camarad si eu privesc din nou spre cer alinarea-n voi nu mai gasesc si iar sunt singur si privesc... Am incercat demult sa va-nteleg dar n-am putut acum v-am parasit de

Locul meu nu-i pe această lume sunt doar un simplu călător pe tine-aș vrea să te-nțeleg dar ne respingem reciproc odată aș fi discutat, dar tu ai dispărut in zare îmi voi găsi o altă lume ca

singur. atata de singur. nimic nu mai astept. vreau doar sa evadez, in lumea plina de speranta. moarte. renastere. acelasi lucru spus mereu in doua feluri. iubire n-ai, nici prieteni

intr-o camara, intr-o tigaie un om traia si suparat era, ca intr-o tigaie, intr-o camara alt om traia si nici cum cei doi nu conversau caci in alta tigaie al treilea traia. si tot asa

floare rosie a vesnicii iubiri invata-ma sa te culeg din culmea cea inalta unde nimeni sa n-auda si sa nu vada iubirea ce te mai asteapta caci de iubesti, iubesti pe veci de nu tu nu-i iubi in

atat de bine-atunci era iubire la tot locul si stau si plang caci prieteni n-am i-am parasit cu totul dar poate ca-i mai bine-asa acuma sa suferi singur decat atunci cand vei afla si vei fi