Et in Siberia ego....

Termină cu aberațiile astea Ecaterino și nu

te mai împacienta, căci turnul de fildeș nu se prăbușește

la cea mai mică adiere de vânt. Zăpada mistică a ochilor nimfomania dementă a

inteligenței reflectă și mierea cuvântului abrupt pe buze de sânge freamătă.

De ce urli cu furie când leagănul peste cap se dă și lumea-n convulsii paralitice cu

degetul te-arată? Cu lacrimi de daimon scrie ura ce inima umană temple îi ridică, dar nu

ponegri imaculata agonie a naivității animalice. Mai presus de titanii ce fluvii prin gesturi subjugă și cruci romane de gladiatori torturați, să fi, pe via Anima călcând.

Nu chem a doua Seraphită să renască din propriul fiord, te chem pe tine, Siberia să cucerim

și valul de beton al necunoașterii cu urlet de faun să spargem.

Încerci păpușa de carne să zgânderi cu a ta cunoaștere? Același râs

tenebros de mucegai primitiv te va-ntâmpina, căci ambrozie sulfuroasă pe gâtul de fier

ruginit curge încă.

Pe tine te chem, Ecaterino, Siberia să cucerim.

Spiritus astra petit - spuse copila, părintele castelu-i ridicând, când noaptea-n dans șamanic

pe ploape a coborât.

Ecaterina, noi Siberia să cucerim.