Poezie

Reverie acvatică

1 min lectură·5 decembrie 2011

Mediu

Rup tăcerea ta c-un strigăt,

Mă scufund și îl topesc

Trist, sihastru, abandonat,

Ți-l relev în mod trupesc.

Numai tu, mare albastră,

Ești capabilă să furi

Și devii așa sinistră

Când te arunci pasivă-n diguri.

Te-aș răpi doar un momen,

Să mă-nveți să fiu ca tine,

Să mă scald în valuri line,

Aparent poate oricine.

Marea mea, albastru sacru,

Ia-mă de m-aruncă-n valuri.

Esti infernul din eden

Și accepți atatea daruri.

Cum să te urăsc iubito,

Când mă chemi neprihănită

Și-mi vorbești incognito

Și mă minți că ești rănită?!

Cine ar putea pe tine,

Să te sfâșie vreodată?

Valul tău aduce moarte,

Totuși nu ești acuzată.

Fix te uiți la mine blândă,

Ca cea mai iubită agnată.

Te cufunzi ca o flămândă

Nu ești cea de altădată.

Nu plânge, marea mea frumoasă,

Promit c-o să te fac mireasă

Al meu vei fii, demon acvatic

Și tu si-al tău val acromatic.

00926

Andreea Vlad. “Reverie acvatică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-vlad-0038334/poezie/13995233/reverie-acvatica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.