Poezii

Cât să fie, Doamne, oare? Un pantof nu îl găsesc. Dă-mi cureaua dansatoare. Orice ar fi, îl pedepsesc! Și cravata cea de stofă, Iar s-a desfăcut, nebuna. Totul e o catastrofă. Oare i-o

Rup tăcerea ta c-un strigăt, Mă scufund și îl topesc Trist, sihastru, abandonat, Ți-l relev în mod trupesc. Numai tu, mare albastră, Ești capabilă să furi Și devii așa sinistră Când te

Șapte săptămâni de-ar fi să zac La sânul tău, păcat prelung, La cel mai dulce afrodiziac Șapte săptămâni tot nu-mi ajung. Șapte săptămâni să te posed În trup și-n inimă să-ți clădesc A mea