Ce noapte…
O ploaie tristă înzestrează văzduhul…
cu pene din aripi de înger.
Cad negre și mute…
se sparg în mii de frânturi,
frânturi de iluzii, de vise, de șoapte.
Alerg printre umbre,
Mă
Ascult…
Ploaia cum îmi plânge moartea,
pe când Luna se-nchină,
unui zeu adormit.
M-ați împărtășit cu tristețe și ură,
poate tocmai de asta v-am părăsit.
Ascult…
Greieri ținând isonul
unui
Fumul de smoală se-nalță spre cer,
acoperind soarele.
Totul e învăluit în umbră,
plouă cu scrum și cenușă,
cenușa credințelor apuse…
a zeului detronat.
Biserică arsă în iad
crematoriu de
AT