Poezie

Cine să mai fie romantic?

2 min lectură·27 septembrie 2026

Mediu

Iubirea

am aruncat-o în copilărie

după vrăbii

cu praștia;

Am rostogolit-o în bulgării mari

şi-am construit oameni de zăpadă,

până am rămas inutil cu morcovii;

De atunci nu a mai fost iarnă.

Ce să-ți spun acum, așa ciufulită,

de lângă oala de mazăre cu șuncă

și ceaunul cu mămăligă

ce aruncă giandra tăcută,

râgâind a Coca-Cola,

și cioburi de gânduri sub ochi înfipte ?

Aveam picioarele mult prea umflate

pentru pantofii de sticlă,

te-am întâmpinat iar desculță;

Ai manglit de pe cer Carul Mare;

ai atâtea meserii ascunse sub mânecă,

în ceașca ta,

sub zațurile sleite,

mucegăiesc alte vise —

te ascunzi de oglindă în fum de țigară.

Ne așezăm amândoi la masă,

tu porți în hainele tale ceva din marii zidari —

o Ană cu vocea încă aburindă.

Printre înghițituri adulmecate întregi,

se aude cerul bubuind a ploaie.

Ce zeu nebun ai mai trezit

să ne țină la cină de urât?

Întrebări se zvârcolesc până în stomac,

mușc nervos din ceapa tăiată în patru,

deși noi suntem doi.

Și mă întreb: dacă-ți trânteam pe masă

caviar la lumânare,

ți-ai fi scrântit vreo vână pentru mine?