Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

spărgătorul de nuci

1 min lectură·
Mediu
umblam haihui prin orașul prăfuit
căutându-mi amintirile sau reflectând poate
la ceva anume
pe o stradă de la periferie
într-un magazin mic
mi-a atras atenția un anunț din vitrină
\"nu deteriorează miezul nucii pe care îl veți regăsi intact
deșurubează și capacele recalcitrante\"
l-am studiat îndelung
sub privirea indulgentă a vânzătorului
avea mânere de lemn și era vopsit în negru
m-am gândit că trebuie să ți-l dăruiesc
așa poate
într-o noapte o să prindă viață
și o să se întoarcă pe tărâmul lui
pentru a-și recupera puterea
o fata frumoasă va merge cu el
vor începe o aventură plină de neprevăzut
vor înfrunta toate pericolele
vor readuce pacea și buna dispoziție
ca într-o poveste
aici
unde ne-am pierdut orice speranță
după ce toate astea se vor fi întâmplat
cumpăr și două bilete la balet
002527
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
135
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Andre Donescu. “spărgătorul de nuci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andre-donescu/poezie/13971422/spargatorul-de-nuci

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.