Poezie
incubatorul
2 min lectură·
Mediu
visa
uneori se trezea într-un fel de realitate
paralelă sau perpendiculară
tocmai plecase pe tărâmul miracolelor
nu înțelegea de ce se întâmplase una ca asta
se vedea în banca ei de la școală
era în propriul ei corp peste șapte ani
nu în cel de bebeluș învelit în folie
era fericită
așa cum fusese la început
când se zbătuse să iasă din mamă
și se trezise prinsă în lumea asta
încerca să se convingă că era un vis
spera că se va trezi îmbrăcată în mătase
cu o droaie de copii în jur
nu era vorba de asta
toate se mișcau
își schimbau forma
scena se modifica iar și iar
simțea o prezență străină undeva lângă ea
era prizonieră
voia să spună ceva
numai ca să observe cineva
că e acolo
dacă ar fi fost numai asta ar fi rămas liniștită
dar pe ecranul imens din fața ei se derulau
imagini din viitor
ca într-un film trunchiat haotic
nu o mai deranjau acum viitoarele ei amintiri
și-ar fi dorit ca timpul să se fi oprit atunci
înainte ca firul acela nenorocit să ia foc
și oamenii răi
să uite de ea doar pentru că
se născuse prematur
în grabă
pentru a vedea cerul cu două luni mai devreme
nu știa ce o chemase în lumea asta
și acum era speriată
arsă
și singură
s-a trezit și a văzut
îngeri albi și obosiți
triști și dezarmați
le-a spus că peste câțiva ani ea se va îmbrăca
în rochie albă
și ei
cavalerii de onoare vor fi
uimiți de frumusețea ei
002796
0