drumul spre rai nu este pavat

ne cantonăm mai mereu într-o viziune ancestrală

a judecății

am fost la mitingul bugetarilor împotriva guvernului

și am simțit ceva de ev mediu

acolo erau mulți oameni ca mine

circa 50000 spun cei ce i-au chemat

numai 30000 spun cei ce i-au provocat

nu știu ce m-a mânat și nu am întrebat pe nimeni nimic

să încerc să capăt răspuns

nici pe fata cu părul lung și nas coroiat

sau pe femeia tristă care a stat lângă mine

sau pe omul cu ochi albaștri care citea intrigat pe tricoul meu roșu

“time is my best friend, but nothing else”

am ridicat ochii și m-am văzut într-o vitrină

stam perplex ca în fața unui judecător

priveam adânc în conștiința mea

și mă întrebam dacă aș putea ierta

sau măcar dacă aș putea accepta faptele rele ale conducătorilor noștri

pe care trebuie să le judece cei care sunt altfel

noi cei mulți

iubim întunericul mai mult decât lumina

am luat astfel atitudine

și m-am simțit împăcat

am încercat să ajut și eu și nu m-am lăsat orbit de bunăvoie

am fost smerit și am ascultat sfatul după ce l-am cântărit

nu am stat în ignoranță

mi-am amintit la timp că lupta de clasă nu e pasiunea mea

deși azi am simțit nevoia să ies în stradă

mi-am regăsit patima unică care ia locul tuturor celorlalte

și lucrurile astea nu merg împreună

pe cei care transformă minciuna în adevar

îi las în voia sorții